EXTRAS DIN PROTOCOLUL  DE FARMACOTERAPIE ÎN TULBURAREA DEPRESIVĂ (Ordinul Ministrului Sănătății  nr. 1283 din 05/10/2010 pentru aprobarea  Ghidului  din 05/10/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 777bis din 19/11/2010)

 

DATE EPIDEMIOLOGICE

    Depresia este fără îndoială una dintre cele mai frecvente tulburări întâlnită în populaţie; riscul de a dezvolta o tulburare depresivă de-a lungul vieţii este de 15%. (Lam Raymond W., Mok Hiram, 2008) Conform OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în prezent, tulburarea depresivă este a patra cauză de dizabilitate iar în anul 2020 se preconizează că va ajunge pe locul doi, după bolile cardiovasculare. (Sadock, 2007) Prevalenţa exactă a acestei tulburări nu este încă stabilită datorită varietăţii criteriilor de diagnostic utilizate în studiile epidemiologice, fiind estimată a fi de 5-12% la bărbaţi şi 12-20% la femei. (Kanner, 2005) Termenul "depresie" este inadecvat deoarece acesta se referă la o singură boală, pe când depresia are o serie de manifestări clinice, fiind mai potrivită sintagma "tulburări depresive".

    În datele American Psychiatric Association (2000), incidenţa tulburării depresive majore ar fi de 1% la bărbaţi şi 3% la femei, vârsta medie este de 40 ani pentru ambele sexe, 50% din cazuri debutând înainte de 40 ani, iar 10% după 60 ani. Riscul genetic este de aproximativ 10-13% pentru rudele de gradul I, cu o rată de concordanţă mai mare pentru monozigoţi decât pentru dizigoţi, dar raportul nu este atât de mare ca cel constatat în tulburarea bipolară.

    Psihiatria biologică încearcă să aducă date obiective, indicatori de tip neurobiochimic sau structural cerebral, care să confirme diagnosticul tulburării depresive pe baza evidenţelor biologice. Prima încercare de evaluare epidemiologică pe baze biologice îi aparţine lui Lopez Ibor (1988), care a corelat factorii de vulnerabilitate pentru deficitul de serotonină cu riscul de dezvoltare a depresiei.

    Datele obiective ale psihiatriei biologice sugerează că neurobiochimia şi neurobiologia tulburării depresive acţionează pe mai multe sisteme de neuromediaţie, serotonina şi disfuncţionalitatea sa fiind numai una din modalităţile etiopatogenice ale depresiei ce evoluează în funcţie de vârsta pacientului pe modelul de vulnerabilitate multifactorială.  (Ordinul Ministrului Sănătății  nr. 1283 din 05/10/2010 pentru aprobarea  Ghidului  din 05/10/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 777bis din 19/11/2010)