Note distinctive ale educaţiei timpurii:

    ▪ copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistică (comprehensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale);

    ▪ la vârstele mici este fundamental să avem o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie şi educaţie în acelaşi timp);

    ▪ adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei "didactice", apare ca un partener de joc, matur, care cunoaşte toate detaliile jocului şi regulile care trebuie respectate;

    ▪ activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

    ▪ părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie-grădiniţă-comunitate este hotărâtoare.

Anexă din 01/09/2008,   publicată  în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892bis din 29/12/2008

la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.233/2008 privind aprobarea Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani

  Accente  noi prezente în curriculumul  revizuit

Curriculumul pentru învăţământul preşcolar prefigurează patru mari tendinţe de schimbare:

   1. Diversificarea strategiilor de predare-învăţare-evaluare, cu accent deosebit pe:

   a) Metodele activ-participative, care încurajează plasarea copilului în situaţia de a explora şi de a deveni independent. Situaţiile de învăţare, activităţile şi interacţiunile adultului cu copilul trebuie să corespundă diferenţelor individuale în ceea ce priveşte interesele, abilităţile şi capacităţile copilului. Copiii au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare şi învăţare precum şi stiluri diferite de învăţare. Aceste diferenţe trebuie luate în considerare în proiectarea activităţilor, care trebuie să dezvolte la copil stima de sine şi un sentiment pozitiv faţă de învăţare. În acelaşi timp, predarea trebuie să ia în considerare experienţa de viaţă şi experienţa de învăţare a copilului, pentru a adapta corespunzător sarcinile de învăţare.

   b) Joc ca: formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie şi formă de învăţare cu importanţă decisivă pentru dezvoltarea şi educaţia copilului. Jocul este forma cea mai naturală de învăţare şi, în acelaşi timp, de exprimare a conţinutului psihic al fiecăruia. Un bun observator al jocului copilului poate obţine informaţii preţioase pe care le poate utiliza ulterior în activităţile de învăţare structurate.

   c) Evaluare care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin raportarea la norme de grup (relative). Progresul copilului trebuie monitorizat cu atenţie, înregistrat, comunicat şi discutat cu părinţii (cu o anumită periodicitate). Evaluarea ar trebui să îndeplinească trei funcţii: măsurare (ce a învăţat copilul?), predicţie (este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru stadiul următor, şi în special pentru intrarea în şcoală?) şi diagnoză (ce anume frânează dezvoltarea copilului?). O evaluare eficientă este bazată pe observare sistematică în timpul diferitelor momente ale programului zilnic, dialogul cu părinţii, portofoliul copilului, fişe etc.

   2. Mediul educaţional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului şi să pună în evidenţă dimensiunea interculturală şi pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă şi interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii şi cu adultul (adulţii).

   3. Rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Părinţii ar trebui să cunoască şi participe în mod activ la educaţia copiilor lor desfăşurată în grădiniţă. Implicarea familiei nu se rezumă la participarea financiară, ci şi la participarea în luarea deciziilor legate de educaţia copiilor, la prezenţa lor în sala de grupă în timpul activităţilor şi la participarea efectivă la aceste activităţi şi, în general, la viaţa grădiniţei şi la toate activităţile şi manifestările în care aceasta se implică.

   4. Totodată, curriculumul pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a copilului, în contextul în care, în societatea de azi, pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar competenţele academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi, deprinderi, atitudini ce ţin de dezvoltarea socio-emoţională (a trăi şi a lucra împreună sau alături de alţii, a gestiona emoţii, a accepta diversitatea, toleranţa etc.), dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situaţii problematice, gîndirea divergentă, stabilirea de relaţii cauzale, etc., asocieri, corelaţii etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate, alimentaţie sănătoasă etc.). Abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.

Sursa: Anexă din 01/09/2008,   publicată  în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892bis din 29/12/2008

la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.233/2008 privind aprobarea Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani